” Si eu? Cine sunt eu, de fapt? Unde m-am nascut? De ce? Si care sunt radacinile mele? Vreau sa-mi vad radacinile. Acum. Pe loc. Mama, tata, aratati-mi repede radacinile, vreau sa le vad imediat, sa vad cum arata…
Dar aripile? Parca trebuia sa am si niste aripi. Aripile mele unde sunt? Vreau sa-mi vad aripile, imediat. Acum. Pe loc. Sa nu-mi spuneti cumva ca am doar radacini. Cum asa, mi s-au dat radacini fara sa mi se dea aripi?
Este oare posibil sa ai numai radacini si sa nu ai aripi de loc? Asta inseamna ca aripile trebuie sa mi le fabric singur? Adica aripile mele personale nu sunt ascunse in radacinile mele? Este posibil asa ceva, sa ai radacini care nu dau nastere automat si la aripi? Si de ce radacinile nu produc automat aripi? Oare pot fi, uneori, radacinile obosite? Epuizate? Rautacioase? Egoiste? Neputincioase? Balbaite?
Nu inteleg deloc, dar de loc, de ce trebuie sa muncesti atat de mult ca sa-ti construiesti aripi in timp ce radacinile sunt gratuite. Si nu inteleg de ce radacinile mele sunt atat de grele iar aripile mele atat de usoare… Si nu inteleg de ce aripile, ca sa creasca, trebuie uneori sa se detaseze total de radacini, sa le ignore total, sa le uite aproape…”
Visniec M. (2012) – Cabaretul cuvintelor. Exercitii de muzicalitate pura pentru actorii debutanti. Cartea romaneasca, Bucuresti.
