Intre mine si cuvantul intotdeauna totul s-a terminat. De vorbit nu-i mai vorbesc, de iubit nu-l mai iubesc. Iar in zilele cand ne incrucisam din intamplare imi vine sa-l strivesc sub talpa piciorului. Fara mila imi vine sa fiu, sa-i demonstrez ca nu poate mistifica la nesfarsit notiunea de timp si ca eu,in orice caz, nu mai cred in acest joc al prelungirilor…
– Pentru mine, ii spun, tu nu esti demn de incredere, pentru mine tu nu esti decat un gandac care rataceste prin sala de mese a cuvintelor. Un gandac negru pe care il surprinzi alunecand pe faianta cand intrii in bucatarie, un gandac care intra in panica si incepe sa se invarta inebunit in cerc. Iar eu resimt aceasta dorinta sanatoasa si justificata, atat fizica cat si metafizica, de a te strivi sub talpa papucului meu, ca sa terminam odata cu promisiunile tale!
Crrrraaaak.
– Poftim, asa iti trebuie, fals profet ce esti! Acum ai sa taci. Acum ca nu mai esti decat o pata intunecata pe carelaj am sa respir si eu mai usor. Felul tau ipocrit de a fi ma deranjeaza mai putin, impertinenta ta impanata cu minciuni a primit o lovitura.
Nu, pe bune, cuvantul intotdeauna nu mai exista pentru mine, il urasc si l-am gonit din memoria mea. Si nu mi-e frica sa-i spun in fata: killer al sperantei ce esti, monstru!
De altfel nimeni nu te mai iubeste, te-au parasit si cuvantul dragoste si cuvantul tandrete… Ai devenit o sperietoare pentru toate cuvintele lucide din dictionar. Nimeni nu te mai primeste in patul sau si nici la masa sa. Cuvantul voluptate te scuipa in fata, cuvantul sinceritate incepe sa rada in hohote cand te aude cum bati in seiful in care locuiesti.
Nu, acesta e adevarul, niciun cuvant cinstit, rezonabil, util societatii nu vrea sa se mai asocieze cu tine in aceeasi reflectie, in aceeasi fraza, in aceeasi ipoteza de lucru. Nimeni nu mai vrea sa calatoreasca cu tine, mai ales pe distante mari.
Gata, te-am uitat, trecem la altceva.
Visniec M. (2012) – Cabaretul cuvintelor. Exercitii de muzicalitate pura pentru actorii debutanti. Cartea romaneasca, Bucuresti.
