In miezul zilei, un tata merse pe strazile prafuite din Keshan, impreuna cu fiul sau si un magar. Tatal incalecasa pe magar, iar baiatul il conducea.
“Bietul copil, spuse un trecator. Picioarele lui mici si scurte incearca sa tina pasul cu magarul. Cum se poate omul acela sa sada atat de lenes pe magar, cand vede ca baiatul se osteneste?” Tatalui ii merse drept la inima aceste cuvinte, cobora de pe magar la coltul urmator si il lasa pe baiat sa urce.
Dar nu trecu mult, pana cand un trecator ridica iarasi vocea si spuse: “ Ce rusine! Obraznicatura sta acolo ca un sultan, in timp ce bietul si batranul sau tata fuge alaturi.” Aceasta remarca il duru pe baiat foarte mult si ii ceru tatalui sa stea dinapoia lui, pe magar.
“Ai mai vazut vreodata asa ceva? Murmura o femeie in valuri. O asemenea cruzime fata de animale. Spatele bietului magar se lasa si neispravitul acela batran cu fiul sau stau tolaniti ca si cum ar fi un divan – biata creatura!” Cei tintiti de asprimea ei se uitara unul la celalalt, si fara sa spuna un cuvant, coborara de pa magar.
Dar abia facusera cativa pasi, cand un strain facu haz de ei spunand: “Multumesc cerului ca nu sunt asa de prost. De ce va plimbati magarul cand nu va e de nici un folos, cand nici macar nu duce pe vreunul din voi?”
Tatal indesa o mana de paie in gura magarului si isi lasa mana pe umarul fiului sau: “ Indiferent ce facem, exista cineva care nu e de accord. Cred ca trebuie sa stim noi singuri ce credem ca este bine.”
