Întrebări frecvente

Psihologia este știința care se ocupă de înțelegerea și sprijinirea dezvoltării sufletului, minții și comportamentului uman. Dacă mi-aș da voie să răspund liber la această întrebare, atunci aș spune că oricând poate fi momentul să apelezi la un psiholog. Sper deosebire de alte componente ale sănătății, componenta psihologică poate fi continuu dezvoltată, în încercarea de a ne adapta optim etapei de vârstă în care suntem și pentru a preveni apariția tulburărilor de sănătate mintală și emoțională. Dar stiu că suntem încă foarte preocupați de eticheta de “nebuni” dacă mergem la psiholog, așa că am să răspund specific și punctual:

– este momentul să apelezi la un psiholog atunci când îți simți sufletul greu, când te simți copleșit(ă), neputincios(ă), neajutorat(ă), vinovat(ă), speriat(ă) peste măsura, furios(ă), ori gelos(ă);

– este momentul să apelezi la un psiholog atunci când te simți blocat(ă) în mintea ta, ti se repetă în minte constant toate problemele, te gândești că totul e din vina ta, nu reușești să găsești soluții la probleme, ai mereu în minte gândul la cel mai rău lucru care ar putea să se intample, te gândești că nu poti să mai suporți ce se întâmpla, ori dacă ai senzația că le stii și le înțelegi pe toate;

– este momentul să apelezi la un psiholog atunci când comportamentul tău nu este aliniat cu obiectivele sau dorințele tale, când comportamentul tău nu este adecvat în situațiile tale de viață, când cei din jur îți atrag atenția în mod repetat legat de exprimarea sau comportamentul tău nepotrivit; – este momentul să apelezi la un psiholog atunci când relațiile tale au de suferit, sunt superficiale sau ai dificulăți în crearea și menținerea lor;

– este momentul să apelezi la un psiholog atunci când esti în situația de a constata că totul îți iese foarte bine – înseamnă că trebuie să începi să îți asumi mai multe riscuri, înseamnă că te-ai fixat prea tare în zona de confort și nu te mai dezvolți

– înseamnă că îți blochezi potențialul de învățare și creștere Voi încheia spunând că mersul la psiholog și preocuparea pentru universul tău interior este dreptul și responsabilitatea pe care o ai față de viața și potențialul cu care ai fost înzestrat.

Asumarea acestei responsabilități necesită curaj și nu vine fără dificultăți. Pentru fiecare moment în care îți asumi această responsabilitate te felicit și te admir. A trăi o viață bună și cu sens presupune să ne urcăm în propria barcă de învățare și creștere, o barcă ce ne scoate din zona de confort; dar doar aici ne putem dezvolta, putem învăța și crește.
fă-ți o programare

> închide întrebarea

Pentru a răspunde la această întrebare te provoc la un exercițiu de imaginație. Gândește-te la persoana ta ca și cum ai fi un oraș. Acum imaginează-ți harta acelui oraș.

Dacă ți-ai ales deja orașul și ți-ai imaginat harta lui, atunci ești pregătit să răspunzi la următoarele întrebări:

• Străzile au avut/vor avea mereu aceeași denumire de-a lungul timpului?
• Străzile au avut/vor avea mereu aceeași arhitectura și materiale în componentă?
• Străzile au avut/vor avea mereu aceeași vegetație?
• Pe aceste străzi au fost/vor fi mereu aceleași clădiri și vor fi ele locuite de aceeași oameni?
• În acest oraș vor apărea și vor dispărea constant străzi și clădiri?

Iar întrebările ar putea continua. Acest exercițiu nu face altceva decât să pună în evidență că persoana, precum harta unui oraș, este în continuă schimbare și extindere. Iar
dacă vedem procesul de dezvoltare personală unul de extindere a propriei hărți, atunci el nu este deloc dependent de vârstă. Cel mult este dependent de limitele pe care le aduce cu sine o anumită etapă de vârstă.
fă-ți o programare

> închide întrebarea

Această întrebare mă duce cu gândul la polemica „gene vs. mediu – care dintre acestea generează răspunsurile noastre emoționale și comportamentale din prezent”, iar dovezile științifice de la acest moment ne arată că felul în care ne formăm și ne dezvoltăm are la bază interacțiunea dintre gene și mediu.

Am să apelez acum la disponibilitatea și la imaginația ta, pentru a avea cât mai clar răspunsul la această întrebare. Gândește-te la o sămânță de plantă. Să zicem sămânța de cireș. Acea sămânță are în ea toată informația necesară pentru a deveni un cireș. Sămânța aceea știe ce are de făcut ca să devină un cireș. Iar din ea nu va deveni un măr, un vișin sau un cais. Din acea sămanță va deveni un pom de cireș. Până aici am avut componenta genetică/biologică.

Acum gândește-te că acea sămânță are nevoie de un sol potrivit, de lumină potrivită și de căldura potrivită pentru a deveni ceea ce este menit să devină(un cireș) și pentru a-și atinge maximul lui de potențial. Iar aici avem componenta de mediu.

Cred că e lesne de înțeles că sămânța fără mediu nu poate să crească și să se dezvolte.
În cazul ființei umane situația este destul de asemănătoare. Avem o sămânță în noi care știe ce trebuie să devină. Iar această sămânță este „plantată” într-un mediu odată cu venirea noastră pe lume. Solul nostru este familia/contextul social în care ne naștem, lumina este reprezentată de educația de care avem parte, iar căldura este reprezentată de iubirea pe care o primim și legăturile de atașament pe care le formăm.

Până acum ar trebui să ai deja răspunsul la întrebarea cum a influențat până în prezent mediul dezvoltarea cireșului tău. Din acest moment încolo ești responsabil să îmbogățești solul, să reglezi intensitatea luminii și să reglezi temperatura, astfel încât cireșul tău să își atingă potențialul maxim.
fă-ți o programare

> închide întrebarea