Tatal meu vorbea despre el ca „mester la toate si maestru in nimic”. Nu detinea nici calificari in vreo meserie, nici diplome in vreo profesie. Sustinea ca scolarizarea lui s-a desfasurat la Universitatea Loviturilor Grele.
Nascut la inceputul secolului XX, era doar unul intr-o familie de treisprezece. Insemna o lupta zilnica sa hranesti o familie atat de numeroasa, ca sa nu mai vorbim de a-i finanta educatia. Asa ca tatal meu a petrecut mare parte a copilariei lui in mine de carbuni mai degraba decat pe bancile scolii.
La varsta de saptesprezece ani, a muncit pe un vapor ca sa-si plateasca drumul din Anglia in Australia. Viata nu mai era usoara si, in prima lui slujba de muncitor agricol, a fost tratat ca un sclav. Abuzul nu era un cuvant obisnuit pe atunci, tata nu avea limbajul necesar sa descrie tratamentul primit, dar spiritul sau fiind neinfricat, a invatat rapid cum sa isi poarte singur de grija si sa se apere.
Si-a economisit salariul slabut pana ce a fost in stare sa-si cumpere o proprietate mica, dar pitoreasca, pe care sa dezvolte o gradina pentru a cultiva produse si a le vinde pe piata. A curatat terenul, a pregatit solul, si-a plantat culturile si si-a asigurat debuseul. Toate eforturile lui pareau sa fie cu folos.
Apoi, exact cand a crezut ca vede deja capatul tunelului, un foc care s-a intins rapid a facut ravagii prin zona. Focul i-a distrus culturile si casa. A pierdut toate cele pentru care muncise atat de mult, tot ceea ce realizase si agonisise atat de anevoios. Plin de datorii si cu inima franta, a plecat din acele locuri ca sa obtina un job intr-o echipa de drumari, sapand o sosea prin stancile unui mal abrupt – un proiect la care mai multi dintre prietenii sai si-au pierdut viata. Pentru a-si mai rotunji castigul precar, prindea serpi, apucandu-i de coada, pocnindu-i ca pe un bici ca sa le rupa spinarile si vanzandu-le pielea pentru elegante cordoane la moda din piele de sarpe.
Una dintre numeroasele istorii pentru acest gen de inventivitate pe care ii placea sa ni le istoriseasca s-a petrecut in timpul lunii lui de miere. El si cu mama mea si-au celebrat casatoria intr-o statiune de deal. Intorcandu-se cu masina lor obosita de drum spre casa construita cu mainile lui, li s-a intepat o roata. Tata cheltuise pana la ultimul cent pe luna lor de miere. Chiar daca ar fi condus inapoi pana in cel mai apropiat oras, la o distanta de cativa kilometri, nu si-ar fi permis nici costurile unui cauciuc nou, nici reparatia celui vechi. In afara de asta, era un gentilom si pentru el nu exista posibilitatea sa o lase pe mama singura pe o sosea izolata.
In schimb, a indepartat roata la care facuse pana, s-a catarat pe gardul de la marginea soselei si a adunat un brat plin de tlpini lungi de grau care cresteau dincolo, in padocul unui fermier. Le-a carat inapoi la masina, le-a bagat si indesat in cauciuc si a pus din nou roata la masina. Ca urmare, au fost capabili sa mearga incet si in siguranta cu masina pana acasa. Tata obisnuia sa spuna:
– O problema este doar un pretext pentru a te ajuta sa gasesti o solutie.
Burns G.W. (2011) – 101 povesti vindecatoare pentru copii si adolescenti – Editura Trei. Bucuresti