BINE AI VENIT, SUFLET FRUMOS
Depășește stările de anxietate cu ajutorul unui specialist!
O treime din populație se confruntă în prezent cu una dintre formele tulburărilor anxioase.

 
Ceea ce este important de știut este faptul că reacția de “luptă sau fugă” implicată în anxietate este una cât se poate de utilă și firească, doar că în cazul problemelor de anxietate, această reacție a ajuns să fie exagerată și are nevoie de “recalibrare”, care este indicat să fie făcută cu ajutorul unui specialist psiholog.

Dacă citești acum aceste rânduri înseamnă că ai această mică doză de putere, iar eu te aștept cu brațele deschise să te ghidez pentru a găsi calea spre echilibru.

Ce vom face în cadrul ședințelor de consiliere?

 
Te aștept la o ședință de evaluare psihologică pentru a identifica în mod riguros și structurat care sunt dificultățile cu care te confrunți si dacă ele reprezintă elemente ale unei tulburări de anxietate.

În urma ședinței de evaluare, vom formula o listă de probleme pentru care te voi ajuta să identifici cauzele și ce este de făcut pentru a-ți îmbunătăți condiția.

După a doua ședință vom lua, pe rând, fiecare problemă din lista ta și vom acționa pe mecanismele psihologice implicate astfel încât să depășești fiecare problemă în parte și să te simți din nou confortabil și în echilibru.

Vei reuși astfel să te bucuri din nou de o viață cu mai puține îngrijorări, mai puțină evitare, mai puține stări fizice neplăcute, mai multă interacțiune socială, mai multe oportunități fructificate; într-o sintagmă, mai multă satisfacție.

Când ar trebui să apelezi la consiliere pentru problemele de anxietate?

 

  • Când simți o frică foarte intensă de a nu fi judecat de ceilalți, de a nu te pune în situații jenante, de a nu greși, de a nu te face de râs, de a nu fi observat și analizat de către ceilalți. Posibil ca această frică să te facă să eviți interactiunile sociale sau participarea la anumite situații sociale și să se asocieze cu palpitații, tremur, înroșirea feței, disconfort digestiv și uneori chiar senzația de “ingheț”;

  • Când eviți situațiile în care ai putea fi în centrul atenției și eviți să te uiți în ochii persoanei atunci când purtați o discuție, fapt ce contribuie la izolarea ta socială;

  • Constați că ți-ai format un obicei în a te îngrijora exagerat de tare. Chiar dacă îți dai seama că îngrijorările sunt exagerate, nu reușești să oprești acest flux al îngrijorărilor care îți cuprinde mintea;

  • Ți se întâmplă să ai momente, fără să poți identifica un motiv, în care ești agitat/ă, ai impresia că nu îți ajunge aerul să respiri, transpiri brusc, simți dureri în piept, ai palpitații și ți-e frică să nu pierzi controlul asupra situației și să se întâmple ceva grav;

  • Ai trecut printr-un eveniment din viață traumatizant și ai amintiri spontane și intruzive, cu scene ale evenimentului, îți reapar în vis scene ale evenimentului, încerci să eviți locuri sau obiecte legate de traumă, ai dificultăți în ceea ce privește somnul și apar dificultăți de concentrare;

Fă-ți o programare